o sută de trepte și un singur motiv pentru a le urca
viața lui, gândi, era ca între etaje
niște etaje enorme care, mai degrabă, ar fi despărțit universuri
pași și gânduri mărunte
de ce gustul unei secunde de liniște îndepărtate,
al unei pânde spre salt?
o treaptă și încă o treaptă
senzația că scara urcă prin el îl îndemnă să se așeze
tot acolo mă duce
prostii!
cum să filozofezi, când etajele se comprimă în tine
ca sufletul strămutat într-o urmă de carne?!
la dracu,
lumea e făcută din trepte drepte și nedrepte
prezentul e dilatat și sună ca o simfonie dezacordată
cât incolor;
vastități de umbre ale sinelui
da, el era al nimănui
deși, în urmă cu mai puțin de cincizeci de trepte, fusese al lui
se ridică ritualic
din propria moarte
ultimul răsărit arată altfel
