Apoca-leapșa

Gata, Doamne! 

Stiu ca mereu ai fost Tu! 

“Bine!”, imi zice, “Stai jos! 

Ia un mar din pomul vietii si hai sa vorbim!”

Libertatea mea esti tu

 

Libertatea mea esti tu 

Captivitatile mi-au ajuns la destinatie 

… niciunde, mai exact. 

Cati genunchi a trebuit sa rod, pana sa fiu pe picioarele mele? 

Si cate lacrimile sa șirui, ca sa ma spal de mine, vechiul? 

 

Celui vesnic nu-i plac zidirile noastre

gardurile, incadrarile, ingustimile, constrangerile

nu-i plac neoîngerii si nici vip-urile Edenului

Nici fumul, nici aurul. 

Are rau de inaltarea firii pamantesti. 

Lui, simplu, ii plac oamenii, 

cei pe care El i-a creat, 

nu cei care s-au creat singuri! 

Libertatea mea esti tu! sunt singurele cuvinte pe care mi le-a spus si pe care i le-am spus! 

Mantuire aniversara

primul tau cadou, aici, pe pamant 

a fost mantuirea

dar l-ai ratacit

Dumnezeu a roşit cand ti l-a pus in brate!

erai atat de fragil,

incat mantuirea Lui era sa te ucida.  

sarbatorim! Intoarce-te repede, Doamne, 

vine tortul

trebuie sa sufli in el suflare de viata…! 

 

Neecouri

pașii pe care

îi aud eu nu sunt niciodată 

suficient de aproape 

ei umblă prin gânduri 

pe vârfuri

de teama de-a nu fi încălțați 

aritmici, nobili și bizari 

îți fură ritmul 

și fug cu urme, cu tot

pașii pe care îi aud eu

doar eu aud 

pașii pe care îi aud eu 

 

Omul, ruină de lux

omul a devenit o ruină de lux 
pe care și îngerii se întreabă dacă s-o admire 
Univesul însuși împinge hoardele pelerinilor înaripați  
către ciolanele acestea vii care 
dacă nu merită închinate, cel puțin, 
merita ciocănite
căci în toaca lor Dumnezeu își evocă
propria muzicalitate 

cine ești tu, omule, de-ai pus pe jar Universul? 
ha! credeai ca ești mai presus de îngeri?
nu! tu ești mai prejos de atâta înălțare! 
d-aia Dumezeu nu a murit măcar pentru un singur înger, 
ci pentru tine, ruină 
ruină de lux
ruină de lux aeterna 

Dumnezeu, prizonierul Cel bun

obișnuia să fie Unu', al fiecăruia

acum, fiecare are Unu', al lui

doar un Tată ar putea să se rupă în atâtea fâșii egale

care să panseze orgoliile fiilor

cum Unul să fie mai mulți

când cei mulți suntem Unul?

orbul mulțimii

este mai mare de-atât  
și cu mult mai aproape de-atât 
mai cald de-atât
mai bun de-atât...
de-atât cât mi-am imaginat, vreodată

pentru că imaginația este începutul înțelepciunii
nu frica 

oamenii mor de teama de a-și descoperi sinele 
și se ascund după degetul care mereu arată spre altcineva

și dacă e diferit? 
altfel decât ai învățat tu o viață...!

 mi-e groază de orbii care au vazut 
ba, mai mult, au și scris despre asta 

iar ceilalți, benevol, s-au oferit sa orbească 
pentru ca să vadă la fel 

De-o aripă

ultima dată când mi s-a zis că sunt înger
m-am pipăit de aripi 


negăsindu-le am inventat o scuză penibilă:
sunt în cer... chiar au simțit nevoia să fie singure! 


în sfârșit, dacă nu le rechema Producătorul în service 
urma să fac din ele o pernă 

Semnificativ și ne

nu pentru zei, nu pentru altul
 nici măcar pentru tine 
omul a hotărât să-și iasă din sine  

s-a dus să se dea cu capul de-o minte 
una nespălată de-o viață...
care să-l aducă aminte 

ce inutil... să își permită o idee 
ca focul pus pe jar
 de-o fostă scânteie 

ha! un gând fără coadă 
destupă lumea năroadă 

ce folos!
viață de câine 
și os

retorici 

daca ingerii exista
este pentru ca oamenii inca mai cred in aripi 


multa eternitate 
pentru un singur om

el...un fel de bat de chibrit 
care a aprins universul 


acestui coasta-lipsa 
Dumnezeu i-a dat o femeie
dupa chipul si asemanarea ei 

si le-a zis ganditi si-apoi inmultiti-va

iar ei s-au inmultit  

00:36

00:36 
noapteziua pariurilor mele
cu cer parțial acoperit de o pereche de căști 
în care zboară Bach stereo 

pianul plecat pe genunchi 
de câteva perechi de clape divorțate
tremură o umbră precară a suitelor franceze 

se vede bine că nu se aude 
trupul meu e doar ochi 
câtă muzică e toată liniștea asta 

dacă mâine mă mai trezesc 
să mă omorâți din nou 
00:51  

Trenul vieții

dumnezeu circulă la clasa I 
îngerii la clasa a II-a
diavolul în toaletă 
omul fără bilet 

între stații dumnezeu scrie a 2-a biblie 
îngerii desenează inimi pe geam
diavolul trage semnalul de alarmă 
omul fuge

pe hol omul trage la dumnezeu 
dumnezeu îl trimite la îngeri
îngerii șterg repede inimile de pe geamuri
diavolul stinge lumina 
 

Fructul de căzut

simt că mă scurg din mărul lui Adam 
încet stângaci nebun pe ram 
decad în simfonia frunzelor virgine
iubito pentru tine 

adio pom ai fost de viață
aleg să îmi rostogolesc iubirea pe un fir de ață
și-i minunat de crud acest rău-bine 
iubito pentru tine 

ce iarbă ce vise si ce moale 
când cerurile ne urmăresc în vale 
mă decojesc de tot ce e cu mine 
iubito pentru tine 

mușcă și cântă-mi despre goliciune
cu roșu-neastâmpăr stinge-o rugăciune
în dinții tăi mă simt mai măr nu te abține
iubito pentru tine

Îndestinare

să nemori e-o taină vie
ce izvoară-ntr-o mormântă 
ca s-adie peste glasuri
care nu își mai cuvântă

nerămân cu tine clipă
țintuită-n lan de plumbă
lacrima să te fărâme
în zecimile de tumbă

unde se ascund culorii 
palidă e luna popii 
maine o să-mi zară lumea
ziua de pe fundul gropii 


 

Ciudățenii firești

religia îmbolnăvește omul
iar Dumnezeu îl vindecă 

credința pe care o impui cuiva
este ca un organ bolnav
transplantat într-un corp sănătos 

biserica este o bombă cu efect întârziat 
dezamorsează-i spiritul belicos 

parcă prea multi orfani 
îi zic lui Dumnezeu Tată 

ca să fii un eretic veritabil
dezertează din majoritate 

Biblia se află la confluența 
dintre dependență și independență 

religios nu însemnă religie 
după cum credință nu înseamnă credincios
 


 

Al meu Mathias

te iubesc fiul meu 
peste veșnicii 
te ador cu încăpățânare 

după mama ta 
e rândul meu să te port în mine 
luni fără sfârșit

nu vreau o altă dragoste
care să doară la fel de mult 
sunt blestemat de fericire  

Dumnezeul meu crește odată cu tine 
în ritmul mântuirii 
tati

zâmbetul tău
mă umple de fericire
și respir aerul primei geneze 

ochii tăi rotesc răsărituri 
nu mai apune nimic 
câtă viață

câtă
în numele tatălui 
și al fiului 




      


 

Astăzi, ieri, dintotdeauna

uită-ți rugăciunile și amintește-ți cum e să nu insiști
căutând un Dumnezeu nepierdut 

nu ești mai presus de ultima curvă
fiind penultima 

sfinții sunt alți păcătoși cu bun-simț

ce vrei ? 
așa a fost mereu ! 

Dacă aș fi dumnezeul Dumnezeului meu

dacă aș fi dumnezeul Dumnezeului meu 
aș face un pământ și o jumătate în plus
și aș mușca toți pomii Edenului

Evei i-aș da tripleți
iar lui Adam o casă nu departe de grădina lui

aș face un cer mai aproape de pământ
și un râu suspendat care să le lege

pe albie ar pluti Fiul
în toate zilele 
iar copiii îngerilor s-ar scufunda în osanale adănci 

menirea oamenilor ar fi să îl pescuiască pe Dumnezeu
și să il așeze pentru totdeauna în casele lor

dar nu sunt 
nu am fost 
n-o să fiu 

nu accept să fiu dumnezeul Dumnezeului meu 
pentru că aș face o Evă mai capricioasă 
aș urî merele 
și nu aș săpa pământul 
de teamă să nu cad în el 

Poem pentru Maria

un om între psalmi 
pe o singură voce 
și 78 de minuni 

așa e viața ta, mamă 
scripturile au glasul tău
ce șansă înveșnicită 

de mai bine de-o săptămână ești bolnavă 
iar tu îmi citești psalmi 
vrei să fii cea de-odinioară 
vremea s-a adâncit

cântă-mi, mamă, cântă-mi 
ce dulce e Dumnezeu pe buzele tale 

copilul meu te cunoaște 
binecuvântă-l, mamă 
cu aceleași lacrimă și surâs 

ninge curat
e al doilea ceas al nopții 
tu dormi
iar îngerii mei îți împletesc părul 

ce surâs frumos ai, mamă 
dincolo de ochii tăi
Dumnezeu se aprinde 

To', to', to', TOT

mă reîndrăgostesc zilnic
aproape de aceeași persoană
și sunt din ce în ce mai sigur 
că odată și odată 
cine știe 

ea merge pe stradă, de exemplu,
nu pe aceeași, dar, cum să zic,
pot să jur că ar putea fi...
are, așa, un...ceva al ei 
mai ales când 
și eu...înțelegeți

bineînțeles că o strig 
și bineînțeles că nu îmi răspunde
dacă mi-ar spune ceva
aș fi în stare să...să îi acopăr gura
femeie, taci ! 
tu nu vezi că strici tot, tot 
to', to', to' TOT !!!

Așa e nu e așa

mă rog pentru o minciună 
una mai mare decât toate adevărurile 

până sus
dacă aș pune 
una peste alta
bisericile acestei lumi
aș descoperi că între Dumnezeu și Dumnezeu 
e o distanță de la cer la pământ 


cine sunteți, Doamne ? 


sunt dependent de minciună 
e o minune!

credința nu există
în afara ficțiunii

din acest motiv religia e o artă 
iar mântuirea un vernisaj 

Dumnezeu nu minte mincinoșii
el îi crează pentru a se adeveri



facă-se voia ta 
așa mi-a zis 


 
 

Satul cu vădane

scurt
cum ai trage în jos chiloții apostolului X

ultimul răposat le gâdila pragurile
de visau toate strane albastre 
măi că bun ar mai fi un om 

dar toți se duc 
se duc, se duc

căini latră știrb
la biserică slujește o sutană mâncată de boli

nemuritoarele își fac jumătate de cruce 
cu limba

nu mai contează a cui e a noua venire
bărbat să fie 

Șirătăcescmirataici

sunt atât de trecător
încât moartea nu vede în mine o formă de profit 

și rătăcesc

nu de puține ori adorm la începutul lumii 
și mă trezesc către sfârșitul ei 

mirat 

oare Dumnezeu crede în mine, 
în facerea lui ? 

aici 

Paso-doble

  
cu fiecare cap de bordură, te înțeleg mai bine 
ești inteligenta, independentă și matură 
vrei să dansăm în după-amiaza asta ?
ne cununăm la asfințit
și gata: drum bun!
dar, te rog, fă-ți un bine 
și nu mă mai părăsi 
uite,iar ...
nici urmă de mine
în pasul tău
o să-mi arunci sufletu-n stradă
.....................................................

căci din asfalt ai fost făcută
și în asfalt mă vei întoarce ...

Oameni și îngeri

amintirea morții
mă face să uit că trăiesc

și mă frământ
dacă noi - oamenii - suntem, de fapt, îngeri
și ei - îngerii - sunt oameni

penele mă sufocă 
sau lipsa lor, nu știu
dar îmi arunc mâinile în urmă 
și le poruncesc să zboare 

cum să ne încurce
maternitatea Domnului nu comite erori 


Eva nu a mușcat pe nimeni 
ea doar zbura liniștită
în ale ei 
iar Dumnezeu a zis
ce oameni pot fi îngerii aceștia 

Nuntă cu divorț

un cuplu nu e cuplu 
dacă nu divorțează
măcar o dată-n viață
așa că
hai să divorțăm și noi
ca să nu creadă lumea 
că suntem absurzi

divorțăm la restaurant 
cu invitați 
facem economie 
cheltuim, dar
ne iese la divorț
rudele tale vin toate, acum,
nu ca la nuntă

luna de miere o renovăm separat 
la mare 
tu pe plajă
eu în apă 
același hotel
camere diferite 
fiecare cu vedere spre mă-sa  

fără partaj 
dureri de cap
pe verso-ul invitației de divorț 
trecem invitația de nuntă 
așa ne asigurăm prezență dublă
vezi tu 
aceiași bani, alta distracție 

Băiete

 
pan' la bătrâneți adânci 
urcă-mă dincol' stânci
de mine să nu rămână 
doar o palmă de țărână

aproape de coasta mea
mi-i pune pe mumă-ta  
că doar ea, săraca, știe 
că s-a aparținut mie

mormîntu' ni-l fă din ape 
după noi să nu se sape
ș-arunc-o floară pe el 
dragu' tatii, mititel

Nededicație

de când nu am mai scris o poezie 
nici unora, nici altora, nici mie 

nu am mai scris, de când, oricui 
neinsipirat de totul nimănui

o lipsă cruntă de cuvinte 
captivă în ținerea de minte 

Adam de înger

odată am fost înger, unul cochet, care zbura doar cu taxi
lui Dumnezeu îi era rușine cu mine 
dar mă iubea ca pe El însuși 
și îmi deconta libertățile

era teribil să cad din cer
sub bătăile crunte de aripi nedeschise vreodată
ale celorlalți
induși în fericire eternă 

plictisit de sideral 
și uimit de crepuscul 
am adormit adânc pe un Carpat 
iar taxiul s-a dus la Dumnezeu fără mine 

a fost o seara
apoi au fost mai multe
și prima dată când 
Dumnezeu și-a zis, zâmbind resemnat: Adam ! 

Rugăciunea unui banal

pe cine cumperi, Doamne,
pentru că nu sunt de vânzare 
surd te ascult
relaxat în diformitatea mea

am obișnuit să fiu al Tău
până când
mi-ai muțit glasul
și l-ai înlocuit cu câteva clișee

pe cine convingi, Doamne,
mulți ar mima necredința mea
știind că la capătul acestei minciuni
îi așteaptă adevărul 

a cată oară îți mai arunci cerurile
în cursă oarbă a oamenilor
nu vezi ca ai creat o turmă de nenorociți 
gata să bată, să scuipe și să omoare pentru Tine?

nu te plictisi de mine, Doamne,
nu repeta greșeala mea 
uită-te spre fiecare sfârșit al zilelor mele 
și încheie-l în Tine

Bună, eu sunt Adam și sunt om

am ajuns
de râsul îngerilor
( muieri blonde
care fac naveta
pe banii enoriașilor )

săracul univers bogat
ce ironie
( cerul devine mai bogat
cu sărăntoci de rând
ca noi)

până și Dumnezeu face glume proaste
(uită-te la unii)

lumea asta fără pereche
creată cu o pereche
(arată că cineva nu știe să joace cărți, poate)


febra celor 1o porunci
e mai mult una musculară
(Moise a ridicat tablele legii
cel mult la rang de artă)

care sfârșit
când începutul e încă aproape
(Bună, sunt Adam
și am zis că nu gust lumea asta
dar Eva m-a convins că mere )

Nihil sine nihil

minune scrisă pe o parte
cu virgule și puncte moarte
om dialect primăvăratic
cuvânt în necuvânt ostatic

pâlcuri cu virgule de-o șchioapă
pe un picior de rai, pe altu-n groapă
vântoși la suflet răzbunători în filă
fosilizați la vracul de apoi din milă

cum ne suporti Doamne Mărite
când noi îți coacem zile fripte
mai dă-ne nouă astăzi o gură de Apocalipsă
de care de atâta vreme ducem lipsă

minune scrisă pe o parte
la coada rândului din Carte
om, oameni, omenire,
pom, poame, pomenire

Un copil al meu

4 luni și o zi
așteptate de-o viață
sunt primele cuvinte scrise
ale unui început de tată

mama ta s-a prins de mâinile Creatorului
în valsul zămislirii
și radiază în rotiri infinite
repetând pentru o minune

bine vei veni
copilul meu

Încrucișări

cei dragi nu mor ei trec mai departee o chestiune de timpsă-i ajungi
din liniștea casei lor înalță cruci îmbietoare de pace”Sssst, se doarme! ”nu poți să nu zâmbești recomandării
cum să nu ierte Dumnezeu atâta cumințenie ?

Luxare aeterna

când mama psalmodia durerile nașterii
vă gelozeați în jurul ei
Lucifer & Mihail
m-a preluat o amărâtă de asistentă
care-și fuma tacit ultima clipă de viață
o nenorocită
de-atunci, îmi ține de urât un complex
permanenta senzație de întârziere
că mi s-a întârziat nașterea
că mi se întârzie moartea
nu știu
natura primordială a lumii mele rămîne, totuși, una bolnavă
din moment ce nu m-am născut într-un câmp cu maci îngândurați
și m-am născut într-un spital
recuibărit în adîncul unei geneze neutre
sar din apocalisa lui Ioan
în apoclipsa mea
cu o telecomandă în mână
dau play luptei dintre
Mihail & Lucifer
imagine cu purici
apoi învăț să merg
să zbor, să cânt, să mint,
să fur, să uit, să mă îndrăgostesc,
să cred, să nu cred, să fac baloane
încă mă bântuie asistenta aia
jur că era îngropată până la gât
în amintirile mele
dar cântă noaptea
e nebună de legat
are timbru morbid
Lucifer & Mihail îi fac backing-vocals
din inerție;
cum poți să te naști
mai bine dormi pe o brazdă de maci proaspăt uciși
și te învelești cu petalele lor sângerii
până prinzi aripi

Spermatozoidul Rege

a fost odată un spermatozoid bătrân
cu gușă dublă și cu nasul cârn
și-ncă mai este; dovadă că îl țin picioarele
s-alerge neobosit ovarele

oricum s-ar zice, nu e genul
care, odată refuzat, să-și strice tenul
și visător e; un visător fără pereche
când face dragoste după ureche

deunăzi, a fost un Cât Pe Ce
dar nu s-a ofuscat și asta e
ramîne mare - marele artist
și-și dă din coadă simplu, trist

ușor-ușor, se adîncește într-un război de liniști nule
cu amazoane călare pe ovule
gladiatori murali în utere arenă
dar el, EL REGE; nu, nu vede că-n loc de coadă i-a crescut o trenă

Epistola către Eramerai

Eramerai
și-acum și-atunci
un înger prăbușit pe două stânci

același Eștinusunt
în joc de-a umbrele pe ziduri
re-amorez de lapte prins de riduri

Săfimamfost
un diavol pe din două dat
sexy-eretic cu sufletul canonizat

Nimenicanoi
când facem dragoste în lumi străine
a mea de-a ta și-a ta de mine

Și-atât

nimic
nimic în schimb
eu și atât

tu nu, nici tu
nici nimeni

cu fiecare
cerul e altul
dar eu sunt eu
și-atât

Scurta poetică

pe de altă parte
mă bucur pentru poezia asta
stăpâna și sluga tuturor
adultera sufletelor
capra literaturii
depozitară a binelui și răului
călău și samaritean milos
apanajul virginilor, inadaptaților
puritanilor, alcoolicilor neanonimi
femeilor posedate de ele însele
bărbaților urâți, singuratici, frustrați
sadomasochiștilor literari
imberbilor și absolvenților de generație
eroilor anonimi care sfârșesc pe frontul propriilor revolte
mâinilor care se înjectează în tocul așteptărilor la pătrat
artimiei vieții
așa e
poezia este eternitatea fără tonalitate
în care intră toți
dar rămâne cine poate

Permis de uitare

păstrez din tot ce am și are
fără un rost anume
o ultimă privire
de uitare
alt prost
aceeași lume

în brațul meu stătea năucă
sacre banalități cădeau în ploi de stele
ne promiteam iubiri
pe ducă
iar dracu'
se mira la ele

și unde să mă duc
până și cucul are-o casă
destin tocit...urăsc, iubesc
de-apuc;
azi răsăritul ei
a asfințit, nu-mi pasă