Septembrie negru

plouă
simfonii reci nasc în cădere
e toamnă devreme
visele merg la şcoală

merii se îmbrăţişează
pentru ultima oară
au îmbătrânit împreună;
rafale de vânt biciuiesc clopotul
cântă, moarte!

Cu voi, eu însumi

în fiecare dintre voi
e o parte din mine

înainte să vă cunosc
obişnuiam să fiu un întreg solitar,

dar acum m-am demontat
râzându-vă

câţi sunteti,
tot atâtea versiuni cu mine

sunt fericit cu voi
şi eu însumi, într-un întreg laolaltă

Morţii nu mor niciodată

morţii nu mor niciodată,
ei se grăbesc, atât.
crucile sunt utile doar
celor care trăiesc

câte lumânări trebuie să ardă
ca să se facă ziuă ?
dacă nu mori scump
ai trăit degeaba

pe cine să învieze Dumnezeu
dacă n-a murit nimeni ?
în zadar, cimitire
mai bine, bănci !

Odaie cu toamna

trec ferestrele prin mine
şi e toamnă pe sub unghii
în genuchi se-apleacă ploaia
să mă strângă-n stropi şi-n frânghii

nu mai ard lalele-n sobă
şi cârbuni-mi stau pe gânduri
baletul de pe uluce
dănţuie frunza în rânduri

preludii de vânt pe coastă
mângâie struguri-albaştri
e toamnă spre dimineaţă
vara înoptează-n aştri

Recurentă

când dormim
suntem
mai frumoşi
mai cuminţi,
şi mai albaştri
mai cuminţi
mai frumoşi
suntem
când dormim

Aşa a început mântuirea

inaugurarea Raiului nu are loc în cer ...
pe fundul mării au început pregătirile.
siluetele îngerilor spintecă adâncul
făcând loc Regelui care poartă pe cap
o cunună de corali

Bach se revărsă peste întinderea de ape
aprinzând trandafiri în candele minore
Dumnezeu, Gheizerul Suprem,
aruncă harul în larg;
aşa a început mânturirea !

Noe strigă din răsputeri
- Intrati în apă!
pescarii trag, de pe uscat, năvodul păcatoşilor
Moise îşi îmbie poporul sub ape..
uscatul, pustia, sunt amintiri negre

nimeni n-a ştiut că Cerul era sub noi,
iar Duhul lui Dumnezeu
se mişca pe deasupra apelor ...

Lira mea

zeii şi-au scăpat Lira în curtea mea
iar impactul a căscat Pămantul, cel puţin, o zare
eram în anotimpul întunericului
când fecioarele încă năşteau îngeri

pârloagă, aria mea,
a rodit preclasic
când am călcat pe Liră ...
ca în sânul lui Avraam

mi-am acordat fiinţa
printre bulgări şi coarde..
în sfârşit, pamântul de sub mine
şi-a adjudecat tălpile-mi sure

sunt bogat !
slavă Lirei

Alte întrebări

peste umăru-ţi de lapte
mi s-au ruginit salcâmii,
luna mi-a căzut din noapte
mutându-mi marginea lumii ...

ce îmi faci mie, iubită,
de îţi moţăi la picioare..
cu ce vorbe, cu ce mită
te răscumperi zilnic, oare ...?!

Ţărână şi imaginaţie

şi cine eşti tu,
oricare ai fi ?
eşti ţărână şi imaginaţie, omule !
viermii te visează o viaţă,
iar rădăcinile pomilor
rătăcesc în aşteptarea ta.
ţi-e frică de moarte...

crezul tău
seamană cu un sicriu gigant
pe care-l porţi pe umeri o viaţă ...
pentru ca, la sfârşit,
să ai unde trage ...
e tot ce ai
tot ce ţi-a rămas ca moştenire
ţi-e frică ...

şi mori liniştit
sau nu ...
lăsând cu limba de moarte
nimicuri
- acum -
ştiind
că toată viaţa...
ai alergat după o groapă

Vouă, proştilor

universul meu e
într-un picior
într-o ureche
într-o parte
într-o doară
întruna

vă scoate din sărite
din pepeni
din minţi
din casă
din lume
dintr-odată

pentru ca n-are chef
n-are pace
n-are tihnă
n-are linişte
n-are gust
şi nici stare,până nu scapă de voi ... proştilor !

Mântuirea lupilor

mântuirea lupilor se face în linişte ...
ce minune că m-ai smuls de lângă lupii necreştini..
căci eu, Doamne, de la bun început am ştiut că sunt o oaie ...

În timpul meu

orele mele durează
mai mult ca orele tale ...


sărută-mă, când vii,
şi mergi mai departe

Autoregie

mă vei găsi undeva la capătul lumii
sub o piatra pe care vântul va scrie
psalmi de-adio
...ceruri violete or să-mi acopere trupul
în care am
ratat nemurirea ...
să nu mă plângă nimeni,
nici macăr tu;
destinul meu este imun lacrimilor.
nu îmi aduce preot şi nici pomană
desprinde o fila din Biblie, doar,
şi aşeaz-o peste mine
poate aşa Dumnezeu
îşi va recunoaşte opera ...

Oglinda ravisantă

ce frumos sunt
şi ce minunat zâmbesc
cât de bine mă simt
şi ce culoare optimistă au ochii mei...
ştiu, te simţi jenat citind asta,
dar tu, când scapi la oglindă,
faci la fel ...sau mai rău

Ex silentio

odată rostite
cuvintele mor

şi se îngroapă unele pe altele
în ritualuri păgâne

de aceea, gurile sfârşitului
sunt contemporane în tăceri ...

Rai de colţ

cerşetoarea dintre ghilimele
nu a cerut nimic
ea doar a stat
la fel ca timpul ei ...
nu a întins mâna
pentru colţuri de pâine
şi mărunţiş
ci a vrut să se regăsească
într-o altă mână ...

Din parc

azi, am stat în parc
pe aceeaşi bancă de lemn
şi, din nou, mi-am sculptat genunchii cu unghiile
sperând să dai un semn ...

dar tu eşti mai indiferentă
ca alte sute de picioare reci, banale
care, oricum văzute,
nu sunt ca ale tale ...

Feeria mistică

o râmă văduvă
şi-un elefant pudrat
s-au întâlnit pe poarta unei biserci de frunze
ea purta o rochie arămie,
în care se retrăsese
de mai bine de 2 ani,
iar el avea dioptrii
exact în acea dimineaţă!

uşa bisericii
aproape ca s-a deschis singură
eliberând un duh de vânt ...
înăuntru ardeau 8 lanterne.
primii calugări aveau cozi roz
următorii,
blană albastră
iar răma, după elefant

nici nu apucară
să-şi faca semnul crucii
că elefantul ascunse
biserica de frunze sub propriul picior;
nimic mai simplu:
râma luă piciorul mistic
şi scobi în el cea mai înaltă catedrală,
iar locul acela nu va fi călcat vreodată de om...

Cum un zâmbet

când zâmbeşti,
simţi cum colţurile gurii
pornesc hai-hui spre ceafă

şi, dacă e aşa,
tremuri epicentrul
sinelui frumos.

ca să zâmbeşti
nu e nevoie să râzi,
ci să te dezlegi

aşa!.. ai zâmbit
şi, poate, pentru prima dată,
simţi cum este ...

Scrutare

unde eşti
când eşti
de eşti ?

şi-unde sunt
când sunt
de sunt ...

mă priveşti
când sunt,
de eşti

te privesc
când eşti,
de sunt

Destul

schimbă-mă
sau schimbă-Te !
...cum de suporţi
să ne jucăm
de-a destinul

tavanele mele cu rugi
curg nesfârşit
în răni răguşite
şi plâng
căci ...

Aproape noi

tu n-ai nopţi
şi eu n-am zile
ca să ne-amintim de noi ...
visurile noastre'n unu
ni s-au spulberat ..în doi

jumătatea mea de stele
a căzut demult în mare
şi adâncă-i,
de acolo,
bolta jumătăţii tale ...

Vacuum

viaţa este interludiul
dintre am fost şi voi fi ...
senzaţia de între lumi,
care mă permanentizează

realitatea, în contact cu gândurile reci,
formează un vacuum
unde visele se amână ...
unele pe altele

a netrăi e verb comun
dependent muritorilor; şi ce dacă ...
eu am murit o viaţă-ntreagă
şi trăiesc !

Din culpă

ei, unul pe altul
se disculpă
şi-aruncă-n păcătos
cu pietrele din culpă

iertarea lor
se minte ...
greşind, resăvârşesc
păcate sfinte !

Prieteni

am să numesc prietenii mei
doar pe cei care devin
iar pe voi, restul, am sa vă numesc umbre ...

O ultimă

priveşte-mă în ochi
nu, nu în ai mei
... priveşte-mă
spre tine

o,
timpul meu !
naufragiat ...
pe coastele tale

cât să mai mor
din noi ?

Şi sunt

nimeni nu a pariat pe fericirea mea
nici măcar eu ...
şi sunt

cel invidios mi-a demontat stările de fericire,
crezând că n-am să mai fiu ...
şi sunt

antipatia lui mi-a fortificat nepăsarea
căci a fi fericit, e a fi ...
şi sunt

fericirea mea, e fericirea a tot ceea ce strâng în mine
pentru a dărui ...
din sunt

Aha

tu mori prea repede
iar eu trăiesc încet
vieţi după vieţi
în doar o viată ...

cine şi ce a inventat iubirea?
era mai frumos şi mai sigur
când oamenii se urau ...

Cupidon arunca săgeţi
în ochii celor care se urau cu adevărat
acum, îi tremură mâinile
şi ţinteşte în inimă..ce tâmpit!

inima - cea mai ruşinoasă parte a corpului !
şi iubirea - o lepădatură
răsărită, peste noapte,
în ventricolul singuraticilor ...

iubesc pe cine nu trebuie
şi mă iubeşte cine nu aş vrea !
(ştii pe cineva care s-a sinucis
după ce a murit ?)

Nosce te ipsum

lângă mine
nu există oglinzi
doar în ochii mei,
dacă priveşti, poţi să te surprinzi

eu nu alerg,
ci se aleargă spre mine
nosce te ipsum ¤
cunoaşte-mă prin tine ...



¤ Cunoaşte-te pe tine însuţi !

Ioviada

sărmanul om,
şi-a mestecat propria limbă;
aşa a reuşit sa nu blesteme nimic ...

cineva
a sculptat în carnea lui vie
cele zece porunci ...

...orbi şi goi suntem
toţi,
până la ultimul !

lumea asta e o burtă în putrefacţie
care, agonizând, aşteaptă
cea de-a doua Eviscerare

constată-ne decesul,
Recreatorule!

Frondă

eu mă alung
iar tu, mă stai
si nu mă am
ca să mă ai ...

tu - nu aş fi
de ai fi - eu
iar al meu nu
nu-i da-ul tău ...

nu iubesc tu
de tu, mă da !
a n-avea eu
tu-i a n-avea ...

Ioană

ce ştii tu
şi nu ştiu alţii
e ca s-au înfierbântat asfalţii
sub piciorul tău, Ioană ...
în vecini eşti o icoană

umerii tăi vii,
cum focul,
ard bărbatul şi norocul
ce de sânuri te apucă
cum ar lua un dor, o ducă

ce-i frumos
şi ce-i Ioană
le postesc flăcai-n strană
de se miră-n trei Înalţii
că tu ştii ..ce nu ştiu alţii

Luceafăr gri

şi dracul are suflet...
şi are aripi.. şi-are vise
când, zi sau noapte,
zboară neobosit
prin universuri de sine compromise ...
Ce ironie!
o lacrimă drăcească, pentru El,
ar fi schimbat tot iadul
într-un mai mare cer;
dar fostul înger tace
iar zboru-i trist
se frânge în dumnezeiasca pace ...

Nefiind, n-a fost

minciunile grele
sunt ale mele
iar ale tale
sunt adevărurile goale ...

pentru tine, mi-am reprimat dreptul la nebunie
şi am zis: ... fie..!
dar fără rost
pentru că, nefiind, ..n-a fost!

Noi, 2010

în oraşul meu e 2010
iar altcineva a uitat lumina închisă..
multe blocuri gri
stau pe un lac de nepăsare,
gata să se-nece,
când în ele înnoată oameni
cu viaţa-n mana-ntinsă ...


în tara mea e 2010
pentru că, dacă n-ar fi aşa,
la fel ca în tările civilizate,
demagogii şi alti politicieni în libertate
ar trebui să plece
în loc să plecăm noi,
câte două mii zece ...

Eul neeu

e prea tarziu şi plouă,
iar stropii cad stângaci, ca vechi obsesii,
o lume nouă naşte o alta şi mai nouă
băltind între extazuri şi depresii

mi se lipesc de mine, adictiv, şi eul şi neeul
ca scurta moarte de eterna viaţă,
feluri imunde îmi revendică nucleul
iar ploia n-are ritm, ci gheaţă ...

Nu, mamă

de aş putea, iubită mamă,
te-aş face mereu tânără
aşa cum eşti,
să fim pe veci de-o seamă
ca-n poveşti ...

şi de ar fi,
eu însumi, aş încătuşa timpul tiran,
urât oricui..
pentru că, an de an - necruţătorul -
te vrea a lui ...

nu, mamă, n-ai să pleci
şi-ai să te-ntorci
oricând
masa tăcerii e întinsă, iar eu
mă rog cu tine-n gând ...

Moartea unui pian străin

din octave în octave
a murit până la stele
clape negre, clape albe
clape dincolo de ele ...

timpul şi tempoul, vrute,
nu mai rabdă să-l asculte
clape oarbe, clape surde
clape mute ...

doar o notă..ca un urlet
zăngăne în pianoforte
fără clapă, fără sunet
din a tempo, în a morte ...

Da capo al fine

dacă sfârşitul lumii
va fi în luna martie ..
trezeşte-mă imediat după;
eu sunt doar purtător de începuturi ...

dacă sfârsitul lumii
va fi pe-ntuneric
nu aprinde lampa
l'ai putea speria ...

sfărşitul lumii.. păzeşte-l
cu mare sfinţenie ..
cum ar arăta o lume ca asta
.. fără el ?

sfârşitul lumii
e începutul unui alt sfârşit ..
firescul
da capo al fine ...

Slab de înger

am prins de picioare un înger
şi l-am ţinut strâns ..
apoi, fără să scotem un cuvânt,
- suspendaţi între cer şi pământ -
ne-am desprins ...

Homo homini lupus

hai să ne mâncăm ca fraţii
să rupem unii din alţii

..........................................

da, gura lumii e o stare
cu dinţi multi şi poftă mare

Interior cu tine

un minut e veşnicie
când un simplu "Te iubesc!"
buzele cald îl şoptesc
ţie ...

o privire e un veac
încercând să o găseşti ...
fără ea te-mbogăţeşti,
iar cu ea rămâi sărac

o minune nu e cât
să te îndoeşti de ea
căci durează, fiind a ta
oricât ...

Satul neutru

fosta biserică
şi 4 clopote ...
netrase, râd si plâng
în hohote ...

satul neutru,
un fel purgatoriu de vară,
e pomană de week-end pentru neprihăniţii
ce vin să-şi confeseze păcatele, la ţară

nu are cimitir
căci moartea pe ea însăşi se amână ...
doar o toacă, din când în când, îi bate timpul mort
cu oasele nemuritorilor legaţi la ochi, de mână ...

Noi, alţii

aş vrea să fiu
când eu sunt altul
să îţi surprind
sărutul, saltul ...

cuprinsul braţelor
cu alte braţe
privirile stângace
alinturile hoaţe ...

de aş putea să fiu
când eu sunt altul,
cum dedesubtul
e înaltul ...

am fi din nou
cei ce exaltă !
... un altul, eu
şi tu, o altă ...

Potopul zeilor

în sfârşit, plouă
de la pământ la cer
şi se îneacă slava zeilor ascunşi
pe sub umbrele de eter

în simfonie surdă
şi solidaritate-nnourată
dezlănţuitele furtuni umanoide
inundă cerul roată

săracul om.. şi-atat
are o ultimă dorinţă, prima oară,
să-şi rupă Soarele din cer
şi să-l răsară ...

în noaptea lui
sub ploaia ochilor tăcuţi
pe curcubeie-ntoarse
încet coboară zei desculţi ...

Diferiţi la fel

zilele noastre sunt la fel,
iar noi.. aşa diferiţi

24 de ore
populate de vise contrarii

avem timp
să fim diferiţi

pentru că.. la fel
devenim atunci când nu mai suntem

Confesiune

picioarele tale sunt lungi
ca aşteptările mele,

buzele tale fierbinţi
ca gândurile mele,

umerii tăi goi
ca buzunarele mele,

şi întâlnirea noastră scurtă
ca mintea ta ...

Întreg

însemn mai mult ...
mai mult de-o părere

iar tu,
tu ...

de curând
mi-ai sfâşiat inima ...

sunt bucăţi
în sufletul tău,

întregeşte-mă ...

De parcă

de ce te uiti prin mine ?
exist ...
şi odată cu tine
tac ore întregi

ha, ha ...
ce este iubirea ?
de parcă noi toţi
n-am şti ...!

Odată noaptea

nocturna reverie
învioră printre morminte trei sicrie:
unul cu alb și humă
din care mortul își modelă un chip, în glumă,
altul cu negru și o scândură pe dinăuntru zgâriată
de-o defunctă ce nu voia-ngropată,
și, ultimul, un second-hand de pânză
ce-abia acoperea piciorul unui zgârie-brânză ...
spre dimineață vântul se hotărî să bată
puțin aici, puțin pe lume-ailaltă
și dintr-odată se opri ...