Permis de uitare

păstrez din tot ce am și are
fără un rost anume
o ultimă privire
de uitare
alt prost
aceeași lume

în brațul meu stătea năucă
sacre banalități cădeau în ploi de stele
ne promiteam iubiri
pe ducă
iar dracu'
se mira la ele

și unde să mă duc
până și cucul are-o casă
destin tocit...urăsc, iubesc
de-apuc;
azi răsăritul ei
a asfințit, nu-mi pasă

Habitaclu

de două ori univers
și o dată zare
șoapte de habitaclu
prinse în fiori fără centuri
e ca și cum mă numesc
atunci când nu mă cheamă
dilatația timpului renaște
dedublare de dreapta
ce stangăcie
dă-mi o mână
nu sufletul tău
ea valorează mai mult
ai să înțelegi asta mai târziu
când străzile vor fi pelerine pe umerii îngerilor

O ultimă oglindă

dragoste, sindrom Stockholm
aiurea
proștii locuiesc în oglindă
de asta îi ocolesc urâtele

mă iubește una
îmi zice ”Te iubesc!”
în chineză

Fă! îi zic

mă smulge din mine
cu buzele-i uriașe
din ochi i se scurge o ură erotică
mă sperie
de parcă aș face dragoste cu mă-sa

car după mine un ciot de oglindă
pentu că mereu uit cine sunt

proasta
mi l-a spart

cică sunt al ei