luni, 25 noiembrie 2019

Dumnezeu, prizonierul Cel bun











obișnuia să fie Unu', al fiecăruia
acum, fiecare are Unu', al lui

doar un Tată ar putea să se rupă în atâtea fâșii egale
care să panseze orgoliile fiilor

cum Unul să fie mai mulți
când cei mulți suntem Unul?

luni, 24 iunie 2019

orbul mulțimii








este mai mare de-atât  
și cu mult mai aproape de-atât 
mai cald de-atât
mai bun de-atât...
de-atât cât mi-am imaginat, vreodată

pentru că imaginația este începutul înțelepciunii
nu frica 

oamenii mor de teama de a-și descoperi sinele 
și se ascund după degetul care mereu arată spre altcineva

și dacă e diferit? 
altfel decât ai învățat tu o viață...!

 mi-e groază de orbii care au vazut 
ba, mai mult, au și scris despre asta 

iar ceilalți, benevol, s-au oferit sa orbească 
pentru ca să vadă la fel