mă rog pentru o minciună
una mai mare decât toate adevărurile
până sus
dacă aș pune
una peste alta
bisericile acestei lumi
aș descoperi că între Dumnezeu și Dumnezeu
e o distanță de la cer la pământ
cine sunteți, Doamne ?
sunt dependent de minciună
e o minune!
credința nu există
în afara ficțiunii
din acest motiv religia e o artă
iar mântuirea un vernisaj
Dumnezeu nu minte mincinoșii
el îi crează pentru a se adeveri
facă-se voia ta
așa mi-a zis
sâmbătă, 2 noiembrie 2013
duminică, 13 octombrie 2013
Satul cu vădane
cum ai trage în jos chiloții apostolului X
ultimul răposat le gâdila pragurile
de visau toate strane albastre
măi că bun ar mai fi un om
dar toți se duc
se duc, se duc
căini latră știrb
la biserică slujește o sutană mâncată de boli
nemuritoarele își fac jumătate de cruce
cu limba
nu mai contează a cui e a noua venire
bărbat să fie
vineri, 11 octombrie 2013
Șirătăcescmirataici
sunt atât de trecător
încât moartea nu vede în mine o formă de profit
și rătăcesc
nu de puține ori adorm la începutul lumii
și mă trezesc către sfârșitul ei
mirat
oare Dumnezeu crede în mine,
în facerea lui ?
aici
miercuri, 9 octombrie 2013
Paso-doble
cu fiecare cap de bordură, te înțeleg mai bine
ești inteligenta, independentă și matură
vrei să dansăm în după-amiaza asta ?
ne cununăm la asfințit
și gata: drum bun!
dar, te rog, fă-ți un bine
și nu mă mai părăsi
uite,iar ...
nici urmă de mine
în pasul tău
o să-mi arunci sufletu-n stradă
.....................................................
căci din asfalt ai fost făcută
și în asfalt mă vei întoarce ...
joi, 20 iunie 2013
Oameni și îngeri
amintirea morții
mă face să uit că trăiesc
și mă frământ
dacă noi - oamenii - suntem, de fapt, îngeri
și ei - îngerii - sunt oameni
penele mă sufocă
sau lipsa lor, nu știu
dar îmi arunc mâinile în urmă
și le poruncesc să zboare
cum să ne încurce
maternitatea Domnului nu comite erori
Eva nu a mușcat pe nimeni
ea doar zbura liniștită
în ale ei
iar Dumnezeu a zis
ce oameni pot fi îngerii aceștia
sâmbătă, 15 iunie 2013
Nuntă cu divorț
un cuplu nu e cuplu
dacă nu divorțează
măcar o dată-n viață
așa că
hai să divorțăm și noi
ca să nu creadă lumea
că suntem absurzi
divorțăm la restaurant
cu invitați
facem economie
cheltuim, dar
ne iese la divorț
rudele tale vin toate, acum,
nu ca la nuntă
luna de miere o renovăm separat
la mare
tu pe plajă
eu în apă
același hotel
camere diferite
fiecare cu vedere spre mă-sa
fără partaj
dureri de cap
pe verso-ul invitației de divorț
trecem invitația de nuntă
așa ne asigurăm prezență dublă
vezi tu
aceiași bani, alta distracție
duminică, 31 martie 2013
Băiete
pan' la bătrâneți adânci
urcă-mă dincol' stânci
de mine să nu rămână
doar o palmă de țărână
aproape de coasta mea
mi-i pune pe mumă-ta
că doar ea, săraca, știe
că s-a aparținut mie
mormîntu' ni-l fă din ape
după noi să nu se sape
ș-arunc-o floară pe el
dragu' tatii, mititel
vineri, 18 ianuarie 2013
Nededicație
de când nu am mai scris o poezie
nici unora, nici altora, nici mie
nu am mai scris, de când, oricui
neinsipirat de totul nimănui
o lipsă cruntă de cuvinte
captivă în ținerea de minte
Abonați-vă la:
Postări (Atom)