Luceafăr gri

şi dracul are suflet...
şi are aripi.. şi-are vise
când, zi sau noapte,
zboară neobosit
prin universuri de sine compromise ...
Ce ironie!
o lacrimă drăcească, pentru El,
ar fi schimbat tot iadul
într-un mai mare cer;
dar fostul înger tace
iar zboru-i trist
se frânge în dumnezeiasca pace ...

Nefiind, n-a fost

minciunile grele
sunt ale mele
iar ale tale
sunt adevărurile goale ...

pentru tine, mi-am reprimat dreptul la nebunie
şi am zis: ... fie..!
dar fără rost
pentru că, nefiind, ..n-a fost!

Noi, 2010

în oraşul meu e 2010
iar altcineva a uitat lumina închisă..
multe blocuri gri
stau pe un lac de nepăsare,
gata să se-nece,
când în ele înnoată oameni
cu viaţa-n mana-ntinsă ...


în tara mea e 2010
pentru că, dacă n-ar fi aşa,
la fel ca în tările civilizate,
demagogii şi alti politicieni în libertate
ar trebui să plece
în loc să plecăm noi,
câte două mii zece ...

Eul neeu

e prea tarziu şi plouă,
iar stropii cad stângaci, ca vechi obsesii,
o lume nouă naşte o alta şi mai nouă
băltind între extazuri şi depresii

mi se lipesc de mine, adictiv, şi eul şi neeul
ca scurta moarte de eterna viaţă,
feluri imunde îmi revendică nucleul
iar ploia n-are ritm, ci gheaţă ...

Nu, mamă

de aş putea, iubită mamă,
te-aş face mereu tânără
aşa cum eşti,
să fim pe veci de-o seamă
ca-n poveşti ...

şi de ar fi,
eu însumi, aş încătuşa timpul tiran,
urât oricui..
pentru că, an de an - necruţătorul -
te vrea a lui ...

nu, mamă, n-ai să pleci
şi-ai să te-ntorci
oricând
masa tăcerii e întinsă, iar eu
mă rog cu tine-n gând ...

Moartea unui pian străin

din octave în octave
a murit până la stele
clape negre, clape albe
clape dincolo de ele ...

timpul şi tempoul, vrute,
nu mai rabdă să-l asculte
clape oarbe, clape surde
clape mute ...

doar o notă..ca un urlet
zăngăne în pianoforte
fără clapă, fără sunet
din a tempo, în a morte ...