skip to main |
skip to sidebar

azi, am stat în parc
pe aceeaşi bancă de lemn
şi, din nou, mi-am sculptat genunchii cu unghiile
sperând să dai un semn ...
dar tu eşti mai indiferentă
ca alte sute de picioare reci, banale
care, oricum văzute,
nu sunt ca ale tale ...
o râmă văduvă
şi-un elefant pudrat
s-au întâlnit pe poarta unei biserci de frunze
ea purta o rochie arămie,
în care se retrăsese
de mai bine de 2 ani,
iar el avea dioptrii
exact în acea dimineaţă!
uşa bisericii
aproape ca s-a deschis singură
eliberând un duh de vânt ...
înăuntru ardeau 8 lanterne.
primii calugări aveau cozi roz
următorii,
blană albastră
iar răma, după elefant
nici nu apucară
să-şi faca semnul crucii
că elefantul ascunse
biserica de frunze sub propriul picior;
nimic mai simplu:
râma luă piciorul mistic
şi scobi în el cea mai înaltă catedrală,
iar locul acela nu va fi călcat vreodată de om...
când zâmbeşti,
simţi cum colţurile gurii
pornesc hai-hui spre ceafă
şi, dacă e aşa,
tremuri epicentrul
sinelui frumos.
ca să zâmbeşti
nu e nevoie să râzi,
ci să te dezlegi
aşa!.. ai zâmbit
şi, poate, pentru prima dată,
simţi cum este ...
unde eşti
când eşti
de eşti ?
şi-unde sunt
când sunt
de sunt ...
mă priveşti
când sunt,
de eşti
te privesc
când eşti,
de sunt
schimbă-mă
sau schimbă-Te !
...cum de suporţi
să ne jucăm
de-a destinul
tavanele mele cu rugi
curg nesfârşit
în răni răguşite
şi plâng
căci ...

tu n-ai nopţi
şi eu n-am zile
ca să ne-amintim de noi ...
visurile noastre'n unu
ni s-au spulberat ..în doi
jumătatea mea de stele
a căzut demult în mare
şi adâncă-i,
de acolo,
bolta jumătăţii tale ...
viaţa este interludiul
dintre am fost şi voi fi ...
senzaţia de între lumi,
care mă permanentizează
realitatea, în contact cu gândurile reci,
formează un vacuum
unde visele se amână ...
unele pe altele
a netrăi e verb comun
dependent muritorilor; şi ce dacă ...
eu am murit o viaţă-ntreagă
şi trăiesc !

ei, unul pe altul
se disculpă
şi-aruncă-n păcătos
cu pietrele din culpă
iertarea lor
se minte ...
greşind, resăvârşesc
păcate sfinte !
am să numesc prietenii mei
doar pe cei care devin
iar pe voi, restul, am sa vă numesc umbre ...

priveşte-mă în ochi
nu, nu în ai mei
... priveşte-mă
spre tine
o,
timpul meu !
naufragiat ...
pe coastele tale
cât să mai mor
din noi ?

nimeni nu a pariat pe fericirea mea
nici măcar eu ...
şi sunt
cel invidios mi-a demontat stările de fericire,
crezând că n-am să mai fiu ...
şi sunt
antipatia lui mi-a fortificat nepăsarea
căci a fi fericit, e a fi ...
şi sunt
fericirea mea, e fericirea a tot ceea ce strâng în mine
pentru a dărui ...
din sunt
tu mori prea repede
iar eu trăiesc încet
vieţi după vieţi
în doar o viată ...
cine şi ce a inventat iubirea?
era mai frumos şi mai sigur
când oamenii se urau ...
Cupidon arunca săgeţi
în ochii celor care se urau cu adevărat
acum, îi tremură mâinile
şi ţinteşte în inimă..ce tâmpit!
inima - cea mai ruşinoasă parte a corpului !
şi iubirea - o lepădatură
răsărită, peste noapte,
în ventricolul singuraticilor ...
iubesc pe cine nu trebuie
şi mă iubeşte cine nu aş vrea !
(ştii pe cineva care s-a sinucis
după ce a murit ?)

lângă mine
nu există oglinzi
doar în ochii mei,
dacă priveşti, poţi să te surprinzi
eu nu alerg,
ci se aleargă spre mine
nosce te ipsum ¤
cunoaşte-mă prin tine ...
¤ Cunoaşte-te pe tine însuţi !
sărmanul om,
şi-a mestecat propria limbă;
aşa a reuşit sa nu blesteme nimic ...
cineva
a sculptat în carnea lui vie
cele zece porunci ...
...orbi şi goi suntem
toţi,
până la ultimul !
lumea asta e o burtă în putrefacţie
care, agonizând, aşteaptă
cea de-a doua Eviscerare
constată-ne decesul,
Recreatorule!
eu mă alung
iar tu, mă stai
si nu mă am
ca să mă ai ...
tu - nu aş fi
de ai fi - eu
iar al meu nu
nu-i da-ul tău ...
nu iubesc tu
de tu, mă da !
a n-avea eu
tu-i a n-avea ...
ce ştii tu
şi nu ştiu alţii
e ca s-au înfierbântat asfalţii
sub piciorul tău, Ioană ...
în vecini eşti o icoană
umerii tăi vii,
cum focul,
ard bărbatul şi norocul
ce de sânuri te apucă
cum ar lua un dor, o ducă
ce-i frumos
şi ce-i Ioană
le postesc flăcai-n strană
de se miră-n trei Înalţii
că tu ştii ..ce nu ştiu alţii