joi, 28 iunie 2012
Bună, eu sunt Adam și sunt om
am ajuns
de râsul îngerilor
( muieri blonde
care fac naveta
pe banii enoriașilor )
săracul univers bogat
ce ironie
( cerul devine mai bogat
cu sărăntoci de rând
ca noi)
până și Dumnezeu face glume proaste
(uită-te la unii)
lumea asta fără pereche
creată cu o pereche
(arată că cineva nu știe să joace cărți, poate)
febra celor 1o porunci
e mai mult una musculară
(Moise a ridicat tablele legii
cel mult la rang de artă)
care sfârșit
când începutul e încă aproape
(Bună, sunt Adam
și am zis că nu gust lumea asta
dar Eva m-a convins că mere )
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu