Adam de înger

odată am fost înger, unul cochet, care zbura doar cu taxi
lui Dumnezeu îi era rușine cu mine 
dar mă iubea ca pe El însuși 
și îmi deconta libertățile

era teribil să cad din cer
sub bătăile crunte de aripi nedeschise vreodată
ale celorlalți
induși în fericire eternă 

plictisit de sideral 
și uimit de crepuscul 
am adormit adânc pe un Carpat 
iar taxiul s-a dus la Dumnezeu fără mine 

a fost o seara
apoi au fost mai multe
și prima dată când 
Dumnezeu și-a zis, zâmbind resemnat: Adam ! 

Rugăciunea unui banal

pe cine cumperi, Doamne,
pentru că nu sunt de vânzare 
surd te ascult
relaxat în diformitatea mea

am obișnuit să fiu al Tău
până când
mi-ai muțit glasul
și l-ai înlocuit cu câteva clișee

pe cine convingi, Doamne,
mulți ar mima necredința mea
știind că la capătul acestei minciuni
îi așteaptă adevărul 

a cată oară îți mai arunci cerurile
în cursă oarbă a oamenilor
nu vezi ca ai creat o turmă de nenorociți 
gata să bată, să scuipe și să omoare pentru Tine?

nu te plictisi de mine, Doamne,
nu repeta greșeala mea 
uită-te spre fiecare sfârșit al zilelor mele 
și încheie-l în Tine