luni, 17 august 2009

Universul meu


locuiesc cu un univers mai jos ...
spaţiul meu ar avea o jumătate de fereastră
închisă spre unii
şi o altă jumătate deschisă spre alţii ..
o repetiţie de umbre l-ar însufleţi,
din când în când,

iar eu ...

cânt cu un ton de univers mai jos ...

glasul meu ar avea o jumătate de sunet
pentru unii
şi o altă jumătate pentru alţii ..

dincolo de partitură,

sacru şi profan,
iar eu ...

privesc cu un univers mai sus ...
neştiind dacă,
râvnind la un altul,
mă socotesc mai presus
sau mai prejos de el ..
doar o mulţime de întrebări se întorc în universul meu,
iar eu ...



4 comentarii:

Codrin spunea...

Respect! Una dintre favoritele mele. Tine-o tot asa, Daniele! :)

D.T.D spunea...

Merci mult, Codrine!:>

Stress Release spunea...

frumoasa locuinta..

D.T.D spunea...

are confort sporit, Tudor :D