Dublu recviem

de departe îmi văd moartea
ca pe o nebună
gonind
însărcinată
cu jumătate din mine

se târăște
cu pântecele-i mare
peste adânc
în ochii ei stinși
se-mbină recviemuri
nupțiale

te vreau
i-am zis
deși iubesc pe o alta
de-o viață
cimitirul cască maternități
nenăscuților
noștri

să mor
pe brațele tale reci
departe de soare
de crânguri
de ea
viața
amagire

Umor cu subsemnatul

într-o zi
pentru că tot nu aveam ce face
m-am gândit să mor
și-am murit

la priveghi am văzut că lumea mă iubea
mi s-a strâns mâna
am fost pupat

am stat în sicriu (nu atât de comod )
a sta în el o moarte-ntreagă
e nebunie curată

în drum spre cimitir
cu ochii închiși am savurat mirosul mulțimii
ultimul meu drum, drumul de glorie

din fundul gropii m-a strigat părintele:
”Dumnezeu să te-odihnească, prostule!”
Stați, stați...! am țipat

dar pentru prima dată în viată
mi-am dat seama
că semenii mei nu au pic de umor

și culmea
a trebuit sa mor
ca să descopăr asta

Fecioarele mele

fecioarele mele fug spre Siberia
gonite de câinii hedonici
de-a-ntoarselea e jumătatea de odihnă
a cerului cu aștri palizi, cronici

în panteonul nemuririi viciate
zace negarea preapocalipsei
deșertăciunii și lentorii
a superfluului, eclipsei

ce mi-am făcut ca să mă nasc
sub raza lunii mele
din peștera lupească, schizoidă
a lumii bune, rele ?


P.S.: e prea frig peste viitorul acesta cu mine !

Femeie

cunoaște-mă ca mai întâi
peste adamii si evele
pământului

în zilele mele bune
care îmbătrânesc prematur
pe ceasul tău gri

eu care am descoperit
elixirul adolescenței
în călcâiul cel de pe urmă

să adorm
la piept cu mine însumi
fără tine ?

Poezie fără titlu

în seara asta stau enervat
pe câteva perechi de gânduri
sub formă de palme

urăsc până și semnele de punctuație
darmite literele
dar ce am, am cu titlurile

poezia asta e din gât
pentru că mă sufoc când o scriu
e posedată

sfințește-ți opinia
înante de a mă stropi
e pandemie de banal

Mica trilogie

plâng pe sens unic
îmi revin
râd pe dublu sens
auto-viața mea curge pe trei benzi
pe una sunt eu ...
( cu tot ce am
mai exact: nimic !
.. fiind atât de ușor,
mă deplasez cu viteză maximă )
una e liberă ...
( pentru liberul arbitru
aici, deși nu se circulă,
se înregistrează cele mai mari accidente )
pe alta, Dumnezeu ...
care se mișcă mai greu
pentru că trebuie să care după El întreaga Creațiune )
destinația e absolut hazardată
ca orice final

Sequoia love

iubito, mă sui pe tine acum
ca pe un arbore de Sequoia
să îti prind capul străpuns de cummulus
și sânii lăsați spre valea plângerii
de ce ți-a putrezit inima ?
mor sub scoarța gândurilor tale
ca un vierme care-și caută raiul în cangrenă
ești destul de înaltă pentru mine
și am să mă spânzur de una din crengile tale de sidef

Postludiu

n-am reușit să fiu
gura unei singure vorbe
mâna unei singure atingeri
piciorul unui singur pas
inima unei singure bătăi

cerul unei singure stele
instrumentul unei singure note
lira unui singur cânt
și moartea unei singure vieți
n-am reușit ...

De vorbă cu Dumnezeu

vorbele grele
sunt rodul gândurilor ușoare
iarta-mă, Doamne !
cu numele Tău pe buze
m-am rugat, mai mult, mie însumi
așteptând ca unul din noi
să răspundă ...
venele mele nu au credință
iar inima îmi bate inversul veșniciei
poate că nu Te cunosc
pentru că nu mă cunosc ...
ce vrem, unul de la celălat,
nu e prea mult:
Tu vrei plecăciune,
iar eu o pereche de genunchi ...

Arpegiu profan

iubesc dezechilibrul, luna
și stele căzute, una câte una
raiul pustiu, cerul rotund, opac
și vorbele care se tac

îmi plac nasturii mici, gândul absurd și ceara
eternitatea în călduri și vara
fetele noi și vremurile vechi
zvonul și oful în perechi

nu-mi mai port văzul peste oglinzi furate
în care adâncesc nimicurile toate
divin, iubesc dezechilibrul, luna
și iarăși stelele căzute, una câte una ...