luni, 29 noiembrie 2010
Dublu recviem
de departe îmi văd moartea
ca pe o nebună
gonind
însărcinată
cu jumătate din mine
se târăște
cu pântecele-i mare
peste adânc
în ochii ei stinși
se-mbină recviemuri
nupțiale
te vreau
i-am zis
deși iubesc pe o alta
de-o viață
cimitirul cască maternități
nenăscuților
noștri
să mor
pe brațele tale reci
departe de soare
de crânguri
de ea
viața
amagire
vineri, 19 noiembrie 2010
Umor cu subsemnatul
într-o zi
pentru că tot nu aveam ce face
m-am gândit să mor
și-am murit
la priveghi am văzut că lumea mă iubea
mi s-a strâns mâna
am fost pupat
am stat în sicriu (nu atât de comod )
a sta în el o moarte-ntreagă
e nebunie curată
în drum spre cimitir
cu ochii închiși am savurat mirosul mulțimii
ultimul meu drum, drumul de glorie
din fundul gropii m-a strigat părintele:
”Dumnezeu să te-odihnească, prostule!”
Stați, stați...! am țipat
dar pentru prima dată în viată
mi-am dat seama
că semenii mei nu au pic de umor
și culmea
a trebuit sa mor
ca să descopăr asta
luni, 15 noiembrie 2010
Fecioarele mele
fecioarele mele fug spre Siberia
gonite de câinii hedonici
de-a-ntoarselea e jumătatea de odihnă
a cerului cu aștri palizi, cronici
în panteonul nemuririi viciate
zace negarea preapocalipsei
deșertăciunii și lentorii
a superfluului, eclipsei
ce mi-am făcut ca să mă nasc
sub raza lunii mele
din peștera lupească, schizoidă
a lumii bune, rele ?
P.S.: e prea frig peste viitorul acesta cu mine !
duminică, 14 noiembrie 2010
Femeie
sâmbătă, 13 noiembrie 2010
Poezie fără titlu
vineri, 12 noiembrie 2010
Mica trilogie
plâng pe sens unic
îmi revin
râd pe dublu sens
auto-viața mea curge pe trei benzi
pe una sunt eu ...
( cu tot ce am
mai exact: nimic !
.. fiind atât de ușor,
mă deplasez cu viteză maximă )
una e liberă ...
( pentru liberul arbitru
aici, deși nu se circulă,
se înregistrează cele mai mari accidente )
pe alta, Dumnezeu ...
care se mișcă mai greu
pentru că trebuie să care după El întreaga Creațiune )
destinația e absolut hazardată
ca orice final
joi, 11 noiembrie 2010
Sequoia love
iubito, mă sui pe tine acum
ca pe un arbore de Sequoia
să îti prind capul străpuns de cummulus
și sânii lăsați spre valea plângerii
de ce ți-a putrezit inima ?
mor sub scoarța gândurilor tale
ca un vierme care-și caută raiul în cangrenă
ești destul de înaltă pentru mine
și am să mă spânzur de una din crengile tale de sidef
miercuri, 10 noiembrie 2010
Postludiu
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
De vorbă cu Dumnezeu
vorbele grele
sunt rodul gândurilor ușoare
iarta-mă, Doamne !
cu numele Tău pe buze
m-am rugat, mai mult, mie însumi
așteptând ca unul din noi
să răspundă ...
venele mele nu au credință
iar inima îmi bate inversul veșniciei
poate că nu Te cunosc
pentru că nu mă cunosc ...
ce vrem, unul de la celălat,
nu e prea mult:
Tu vrei plecăciune,
iar eu o pereche de genunchi ...
luni, 1 noiembrie 2010
Arpegiu profan
iubesc dezechilibrul, luna
și stele căzute, una câte una
raiul pustiu, cerul rotund, opac
și vorbele care se tac
îmi plac nasturii mici, gândul absurd și ceara
eternitatea în călduri și vara
fetele noi și vremurile vechi
zvonul și oful în perechi
nu-mi mai port văzul peste oglinzi furate
în care adâncesc nimicurile toate
divin, iubesc dezechilibrul, luna
și iarăși stelele căzute, una câte una ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)