într-o zi
pentru că tot nu aveam ce face
m-am gândit să mor
și-am murit
la priveghi am văzut că lumea mă iubea
mi s-a strâns mâna
am fost pupat
am stat în sicriu (nu atât de comod )
a sta în el o moarte-ntreagă
e nebunie curată
în drum spre cimitir
cu ochii închiși am savurat mirosul mulțimii
ultimul meu drum, drumul de glorie
din fundul gropii m-a strigat părintele:
”Dumnezeu să te-odihnească, prostule!”
Stați, stați...! am țipat
dar pentru prima dată în viată
mi-am dat seama
că semenii mei nu au pic de umor
și culmea
a trebuit sa mor
ca să descopăr asta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu