skip to main |
skip to sidebar

umerii tăi
coloși de zăpadă și umbră
mă fierb
sub pielea ta
aleargă caii sălbatici
spre un alt răsărit
și
fulguie
din amintiri
fecioarele boreale
smulg rădăcina iernii
și o sădesc în altul
primul strat
primul regret
și încă ninge ...
glas freatic
pânză surdă
mă înnece, mă ascundă
de avalul ideatic
altoire filiformă
epică în pânze dalbe
înnălbită între nalbe
adulterină diformă
infiorătoare muză
excentrică răzvrătire
bust în prag de dezvelire
modelat în chip de scuză

mai prejos de îngeri
doar asemănarea își resuscita umbra
izgonită ...
la apus de Eden
în preludiul coastei
șarpele improviza
marșul triumfal
Dumnezeu cu un pick-up în brațe
lansă un ecou peste Sinele văduvit:
unde ești - unde ești ...
aripile heruvimilor
încă ștergeau urmele păcatului
când mărul găsit
fu mușcat din nou
oare a câta oară
iar buzele Evei tresăriră
Adame, Adam ?

concert de liniște
pe umerii tăi, iubito
luceferi se sting
în arcuită chemare
șoapte adagio
desprind universul
niciodată nu mi-ai cântat atât de frumos
timpul sărută
brațul tău de vioară
hai, iubito
haide gios
să te fluier
os cu os
ia de te-aruncă pe-o scară
fusta îndărăt să-ți sară
și chiloții prin grădină
unde noaptea n-am hodină
treci să te sărut la toacă
grămădită-n promoroacă
și îți umflă poalele
cum smântâna oalele
hai, iubito
haide gios
ca mi-s tăt
un plângăcios
coperă-mă între țâțe
și-o viață n-oi face fâțe
muiere dintre suspine
scară mă întind spre tine
de-mi coboară, de-mi coboară
neatinsă și fecioară
să te fur de o plăcere
nalt-adâncă îmbiere
vine sfârșitul
vine de la sine
crucea își îmbrățișează făcătorul
s-a sfârșit!
încă nu ...
e pauză
Doamne Iisuse, iartă-ne!
și voi ce stați, proastelor ?
jos!
40 de mătănii
așa-i că nu mai răsare soarele ?
la ce bun...!
bătaie pe ultima toacă
credința strămoșească în măruntaie
Amin!
pe lumea-ailaltă o fi altfel
uite cum aleargă norii
sfântă lizieră,
azi nu am văzut căprioarele
ele nu pasc în ziua Domnului

cât sunt cu voi
scrieți
iar când n-oi mai fi
nu vă opriți
oglindiți-vă sufletele în foaie albă
și fiți cuvintele voastre
de la nimic la totul
strângeți rândurile
iubiți-vă, cantați, rugați-vă
și scrieți

e timpul
să nu ne mai rotim în jurul lumii
să liberăm
umbra centrifugă
ziduri
creste de alabastru
din noi să arcuiască
spre nemurire
câinii au sfâșiat regele
harpa lui David
e oarbă
aruncată în surdină
psalmi cronici
prăbușesc porțile Ierusalimului
și în jurul soarelui de sticlă
se primenește lumina
cântă, bunico
bătrânețea e departe
departe e și lumea
murirea ei
scandal în univers
pentru un petec de speranță
omenirile stau la coadă
dăruite
ființa își mătură trupul
și se retrage învârtind lumea
în jurul ei
ca pe un crez ermetic

e prea frig să te iubesc
mușc din mine blestemând
gerul din privirea ta
sunt un iad de draci
și-n gând
cruci de gheață ți-aș sculpta
și te-aș răstigni
pe rând
avem atâtea în comun
și umblăm ca doi străini
eu nu pot sa te trag din cer
iar tu nu poți să mă înalți
îți văd picioarele
mâinile mele se întind ca pietrele înaintea lor
existențele noastre
surprind la finele lor
îmi cunoști umerii
privirile tale îi apasă
rătăcim în comun ...
( prin mine
coboară
ca să mă ridici )