skip to main  |
      skip to sidebar
          
        
          
        

m-ai înşelat
şi mă înşeli
cu unu' azi,
cu alţii ieri ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

felul meu
rătăceşte în felurile tale
de la o buză la alta
te caut,
dar nu mai eşti tu
împrumută-mi încă o promisiune,
ultima ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
anul trecut
e anul care nu a mai trecut
de mult ce-a fost
nu a mai fost demult
doar sunete
din ce eram şi ce erai
ne urc-un iad
şi ne cobor un rai ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
chiar dacă am fi orbi,
tot ne-am îndrăgosti
şi suntem ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

acum
nu mai e singurătatea fiecăruia,
ci singurătatea noastră
da...
distanţa dintre noi,
e cel mai constant lucru care ne leagă ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

mi-am surprins moartea
 pe la ceasul când
 nimănui nu-i păsa,
 nici măcar ei ...
 părea tăcută
 şi fără chef.. 
m-a amânat,
 bâlbâind o scuză ridicolă 
 nu am insistat,
 dar, nici după doi paşi,
 răguşi stins:
 " vino mâine! "  
nu mai e mult
 de-atunci ...
 
 
 
 
 
            
        
          
        
          
        

eu..
nu am un nume
ca să îţi aduci aminte,
lumea mea e doar cuvinte...
am..
o stradă cu un scaun
şi o singură fereastră,
ce nu dă spre lume-această...
şi am...
renunţat o coastă
să mă-mbogăţesc cu tine
cel mai mândru vid.. de mine...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
 şi nu cum sunt
şi cum nu eşti,
nu te iubesc
că mă iubeşti...
şi nu cum plâng
şi cum nu plângi,
nu te alung
 că mă alungi...
şi nu cum zbor
 şi cum nu zbori,
 nu te ador
 că mă adori...
       
 
 
 
            
        
          
        
          
        
 salut,
iartă-mă că..abia acum
eu sunt cel care,
de fapt, acelaşi care
m-am gândit că
şi încă mă gândesc,
deşi nu ştiu cât de..
să te salut ...
în fiecare dimineaţă
când trec seara
prin faţa ta ..
a porţii tale,
ştiu că eşti
sau, poate..
deşi, 
crede-mă ...
 bună,
numele meu ..
 nu mă aşteptam să
când tu.. 
şi chiar te văd uneori
..trecând
 deşi noi, tu adică,
am avea acelaşi ...
mă grăbesc acum
 nu chiar atât de..
chiar dacă, cine ştie..
 mi-ar plăcea să
mai ales, chiar zilele acestea!
 ..oricum,
 şi tu eşti un,
 la fel ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

fiecare om are o minciună favorită..
despre el însuşi sau despre alţii
între el şi aceasta
există o relaţie perfectă
 a-i despărţi ,
 ar fi un act de cruzime inutilă ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
ce ne leagă
se dezleagă
ce ne prinde
se desprinde
ce se zice
se dezice
ce se face
se desface,
ce se cântă
se descântă
ce se jură
se înjură
ce se naşte
se renaşte
ce ne ia
ne reia ...
       
 
 
 
            
        
          
        
          
        

de regulă,
sacrifici două cuvinte alb-negru
pentru un trai color:
ori neînţelesul TE IUBESC, integru,
ori TE URĂSC, pe  înţelesul tuturor ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

cât de mult îmi doresc
să nu te cunosc
rămâi aşa ..
ca un monument necunoscut
în faţa caruia să uit c-ai putea fi altfel ...
în mine, inexistenţa ta naşte tăceri
odată şi odată răbufnite
rămâi aşa ..
atât cât nu îmi doresc să te cunosc
la fel de mult ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
 azi, amintirea despre sfârşitul lumii
e o surpriză romantică,
 artă preapocaliptică
vernisată credulilor ..
Dumnezeu se reinventează inutil
în pauze publicitare,
împărţind speranţe latifundiare
muritorilor
omul este măsura tuturor lucrurilor
şi mai puţin a sa ...
     
 
 
 
            
        
          
        
          
        

nu exişti
pentru că te-am inventat
într-o stare de lapsus
şi n-am reuşit să te trec
dincolo ...
întreb de tine
oriunde mă duc,
dar nimeni nu te cunoaşte;
să te cunosc doar eu
e un sentiment olimpic ...
nu exişti
pentru că eşti
mai puţin pentru alţii,
mai mult pentru mine
şi niciodată amintire ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

există o poveste, pentru că există
cu un singur om, pentru că e singur
şi o fostă iubire, pentru că e fostă ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

e ca şi cum iubirea noastră
se naşte la sfârşitul lumii
în cerul gol, doar cu o rece astră
sub care tremură nebunii..
 
 
 
            
        
          
        
          
        
nevoile de nimeni
şi rece de a fi,
mă ţin absent de tine
oricine tu ai fi ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

n-aş fi om
de aş fi înger,
şi-aş zbura în ceruri, poate..
nu pe aripi, ci pe coate ...
aş fi om
şi n-aş fi înger,
altora de-ar fi să fie
să le fac ce-mi fac ei mie ...
dar sunt om
şi-un fel de înger,
neobişnuit să ştie
cum a fost şi cum sa fie ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
n-a fost odată, ca niciodată
o iubire ca a nostră ...
poveste cu  tu-uri şi eu-uri renăscând
în febrilele nopţi;
cât basm..
nimic nu se compară cu
ceea ce n-a fost ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

încă un om murind
pe-o margine de groapă
cu maluri reci ce nu-l surprind
că unii cad când alţii sapă..
moare în lumea lui
din jumătăţi de bine,
gândind că nu oricui
îi pasă de oricine ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
 adio - inexistentului doi ..
 când iubim prost,
ocupăm inutil un loc
lângă unul din noi
cu bine - falsului împreună
 adevărata dragoste
 durează o viaţă,
şi nu puţin peste-o lună
 salut - fostului noi ..
 săptămâna iubirii,
 întotdeauna începe cu luni,
 nu cu joi ...
    
 
 
 
            
        
          
        
          
        
   te declar de dragoste ...
e tot ce e
...vise ascunse
reaprind o veche privire
de-a mea ...
cât de departe am ajuns ...
 ne iubim unul pe altul 
iar eternitatea suferă
după o clipă
ca a noastră ...
 mă declari de dragoste ...
 e tot ce e
...stări suprapuse surprind
o nouă privire
de-a ta ...
( August '09  - 1 an de la nuntă)
     
 
 
 
            
        
          
        
          
        
  hai să uităm
pentru început, îmi propun să te uit pe tine ...
mereu ai fost o fire prea ocupată
aşa că, nu te mai reţin ...    
 
 
 
            
        
          
        
          
        
   locuiesc cu un univers mai jos ... 
spaţiul meu ar avea o jumătate de fereastră închisă spre unii
şi o altă jumătate deschisă spre alţii ..
o repetiţie de umbre l-ar însufleţi,
din când în când,
iar eu ...  
cânt cu un ton de univers mai jos ...
glasul meu ar avea o jumătate de sunet
pentru unii 
şi o altă jumătate pentru alţii .. 
dincolo de partitură,
sacru şi profan,
iar eu ...
privesc cu un univers mai sus ...
neştiind dacă,
râvnind la un altul,
mă socotesc mai presus
sau mai prejos de el ..
doar o mulţime de întrebări se întorc în universul meu,
iar eu ...
     
 
 
 
            
        
          
        
          
        
ah, timpurile noastre ...! 
uneori ne aruncăm în ele ca nebunii, înainte, 
alteori, ne retragem în ele ca în adevărate buncăre.. 
...timpuri de ciocolată şi ceară,
în care amintirea este diluată pană la neîntâmplare ...
timpurile nu se schimbă,
doar noi,
 de teama lor ... 
şi toţi cronometrăm destinul acesta,
în culisele secundelor iertătoare sau neiertătoare,
în timp ce timpurile noastre cântă
şi curg până la epuizare.. 
efemere timpuri...
alergate ca nişte iepe sălbatice,
necuprinse de hamul omenesc...
ah, timpurile noastre ...!
 câtă risipă, atâta abundenţă ...
      
 
 
 
            
        
          
        
          
        
  îndrăgostitul - logic
 vânează - sociologic
testează - psihologic
iubeşte - cronologic 
sărută - ecologic
roşeste - patologic
 crează - biologic..
 în ritm - ideologic ...
   
 
 
 
            
        
          
        
          
        
  sunt sfânt acum ... 
departe de a fi eu însumi..
aş vrea să mai păcătuiesc,
dar voi
aţi făcut o icoană din mine...
trăiesc semi-înnecat
 în aşteptările voastre utopice,
 rugându-mă vorbe alese ..
artificial;
sfântă sfinţenie ...
sunt sfănt acum,
...ce păcat !
    
 
 
 
            
        
          
        
          
        
  mi-e criză de tine..
îmi vine să râd pe spate;
cum ai putut să nu-mi faci una ca asta ?
tu erai la fel de perfectă, cum nimeni nu e,
m-am crezut în tine..
şi  ...
în fine, a greşi e omeneşte
aşa că:
te-am iertat pentru niciodată ...
     
 
 
 
            
        
          
        
          
        

ca să-ţi aduc aminte că tu m-ai uitat...
revin de unde întotdeuna am plecat...
... ca să te pot părăsi,
ar fi nevoie să te văd zi de zi...
de aceea, urăsc ura cu care nu pot sa te urăsc,
la fel de mult, cât iubesc iubirea cu care pot să te iubesc...
 
 
 

 cu tine, poate,
aş fi fost,
dacă nu-mi recitai defecte pe de rost ...
     
 
 
 
            
        
          
        
          
        
  între o lume surdă
şi o alta dată la maxim,
Tu eşti vocea ...  
între un secol care a depăşit limita vitezei
şi mituri de mai bine,
Tu eşti speranţa ...
între bogăţie lucie
şi saracie putredă,  
Tu esti totul ...
între dincolo de mine
şi dincoace de între noi,
Tu esti ...
         
 
 
 
            
        
          
        
          
        

 între un trecut negru
un viitor alb
şi un prezent nehotarât,
  aleg să nu mai fiu ...
şi ce frumos minţim ...
 ar fi păcat sa ne oprească cineva !
 
 
 
            
        
          
        
          
        
   eşti viaţa ochiului meu stâng
 şi moartea ochiului meu drept
imagini neprivite-n tine strâng
 şi-aştept ...
esti ca răbdarea mâinii mele stângi
şi nerăbdarea mâinii mele drepte
vis după vis tu reuşeşti să-mi frângi,
femeie nesfârşită-n trepte ...
    
 
 
 
            
        
          
        
          
        

lasă-mă, te rog, 
mă grăbesc.. 
de când nu ne mai iubim,
sunt într-o permanentă stare de întârziere ...
câtă ironie,
 fug să stau ...
şi asta, cât mai aproape
de cel mai îndepărtat tu ...  
uită-mă,
voi fi mereu la o milă de tine,
sau la un zâmbet..
 ...uite-mă!
     
 
 
 
            
        
          
        
          
        
  dragostea nerostită e ca o mie de tunete mute 
captive într-un fulger văduv, necuprins.. 
joacă a minţii cu forme cunoscute,
de care ţi-ai dori să nu te fi atins ...  
păcatul dragostei e plusul de neprihănire
vândut prea scump unor căderi virgine, 
dovada stinsă că-n neîmplinire
te împlineşti mult mai presus de tine ...  
eternul dragostei e starea dinaintea dimineţii
revendicată în nocturnele postume.. 
acel atunci când ritmurile morţii şi al vieţii,
vor fi rămas demult pierdute în cutume ...
      
 
 
 
            
        
          
        
          
        

 într-un punct pe nicio hartă
se năştea, cândva, nebunul
  ridicat la rang de artă;  
mulţi ca el, ca el niciunul ...
 intr-o zi la nicio oră
acuzat a fost nebunul
că sfidează şi ignoră;
mulţi ca el, ca el niciunul ...   
la un timp când, deodată,
n-a mai fost nebun nebunul
 am fost noi;
   mulţi ca el, ca el niciunul ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        

iar ochii, mi-i donez
ultimului zeu care e în stare să vadă;
 să vadă în mine un alt eu,
la preţul care, în ochii lui, nicicând nu ar putea să cadă ...
iar amintirle, mi le donez
unor frunze mari.. de nuferi
ca atunci, când vei păşi  pe ele,
să nu te-nneci în lacrimi ..şi să suferi ...
iar dragostea, o voi dona aceleiaşi dragoste
... mereu visată
căci de-am iubit puţin ..
  poate-am iubit cum alţii niciodată ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
poeţii sunt marii datornici în cuvinte...
de regulă, se stabilesc în vecinătatea sensului
şi trăiesc, neînţeleşi, din aduceri aminte ...
acrobaţi sintetici, plutesc pe o mare moartă de cuvinte
şi vor, dincolo de gravitaţia necesităţii,
să-şi rupă, din adâncu-i, nebănuitele sorginte ...
poeţii poartă ADN-ul divinităţii literare..
căci, fiind promişi colaterali în versuri, 
rimează existenţe şi după ce se moare ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
       am plecat să te grăbeşti
 şi-am venit să nu mai eşti 
ai iubit să nu mai fiu
şi-am murit cu mult mai viu
nu te las să mi te cânt  
când tu vrei să nu mai sunt
 
 
 
            
        
          
        
          
        
  fericirea este pauza dintre două tristeţi,
suferinţa orbă în care iubeşti să te repeţi ...
.. continuarea vitregă a unor vise frânte,
  tristeţe copilarească ce pare să te-ncânte ...
  
 
 
 
            
        
          
        
          
        
      nu mă-ntreba de ce plâng...
aflând, ai fi următorul credul !
 să râd cu tine,
ţi-e şi mi-e destul ...
nu te surprindă felul meu de-a fi
 e, uneori, la fel de ridicol ca un soare de ceară:
 ...plâng rece-arid,  
râd ca o torenţială de vară...
nu te lua după alţii ca să mă cunoşti,
 vei rătăci inutil şi  - de fiecare dată -  după o altă stafie...
să râdem, poate, ca-ntre proşti ! 
va fi destul mie şi ţie...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
 când nu erai lângă mine
 te visam multe dăţi 
acum, că eşti,
 am uitat cum arăţi ...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
       suntem creaţi din cuvinte...
contemporani în frază,
imperative statuare cu ţinere de minte,
umanizaţi  la bază ...  
mai mult ca perfect - omul ,cândva
prezentul simplu de acum...
 conjugă eternitatea verbului a fi.. altcineva
 în cer şi pe pământ.. precum
fiinţe cu prefix de Alfa şi Omega,
surprinse în Amin-uri şi fervoare,
evocă dimensiunile lui Mega..
unde Cuvântul e viaţă cu premeditare...
                     
 
 
 
            
        
          
        
          
        
   de ziua mea
 e ziua altcuiva,
de fiecare dată altul ... 
în viaţa mea
voi fi un fost-ceva,
cum nimeni altul...
 la moartea mea
îmi voi muri pe-altcineva,oricare altul...
 
 
 
            
        
          
        
          
        
        eu sunt doar nopţi
 iar tu, o fostă zi
în care, de două ori, au înflorit merii necopţi...
în arşiţe târzii    
cum retrăiesc dulcea ruşine
a unui fost gând nud...    
muşcând din mine 
plăcerea unui gust de crud ...!  
sunt simplu trecător...
singurătatea de a fi
 cel care a copilărit fermecător
maturităţi de-o zi...
            
 
 
 
            
        
          
        
          
        
       jumătăţi de oameni grăbiţi
aleargă să se întregească...
sunt geneze solidare
cu idealuri simplificate,
 miros a pamînt fertil       şi cugetă...
 fataliste,
calculează râzând ultimele clipe de viaţă .. 
şi, sfidând zidul necunoaşterii de dincolo,
 îşi mumifică sinele în formă de cheie
    sabotând întunericul
 unui mormânt închis...
                        
 
 
 
            
        
          
        
          
        
   îmi reorchestrez gândurile
în surdina unui interior care urlă
din omul vechi, noul, s-a hotărât să rupă rândurile
unui eu religios colectiv.. fără turlă
caut un Dumnezeu liber, autentic
nu o icoană făcătoare de minuni în franciză
 caut un fel de Prieten..neidentic
interimarilor sanctificaţi în perioade de criză...
 readun mâinile-acestea păgâne
într-o împreunare stângace, 
mă rog în iertarea de ieri, în puterea de mâine,
căci ştiu...doar războind cu lumea, cu Dumnezeu fac pace...
                     
 
 
 
            
        
          
        
          
        
   femela om este fidelă
 ca apa rece în fierbintea acuarelă
...dacă o zi nu-i eşti fidel
te lasă baltă în penel... 
   
 
 
 
            
        
          
        
          
        

      felul tău de-a-mi fi e un refuz
privitul meu de-a te privi este confuz...
venitul tău de a-mi veni este arar
 iubitul meu de-a te iubi este impar...